MENIU

Comisia Europeană propune alocare a 75 de milioane de euro din bugetul UE pentru repatrierea cetățenilor Uniunii

Comisia Europeana propune alocarea 75 milioane de euro din bugetul UE

Comisia Europeană (CE) propune alocarea a 75 de milioane de euro din bugetul Uniunii Europene pentru a ajuta statele membre să repatrieze cetățenii UE și pentru a majora bugetul rezervei de echipamente medicale rescEU, se arată într-un comunicat de presă al CE, citat de Hot News.

"Măsura adoptată astăzi reprezintă încă o ilustrare a modului în care bugetul UE poate aduce valoare adăugată când și unde este cea mai mare nevoie. Acesta este, de asemenea, un exemplu perfect de solidaritate și cooperare europeană”, a afirmat comisarul Johannes Hahn, responsabil de bugetul UE.
 
Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență lucrează 24 de ore din 24 împreună cu statele membre pentru a răspunde cererilor acestora, susține comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič.
 
Cu ajutorul zborurilor de repatriere organizate prin intermediul mecanismului de protecție civilă al Uniunii și cofinanțate de UE, de la începutul epidemiei și până în prezent au fost repatriate în Europa 2.312 persoane din China, Japonia, SUA, Maroc, Tunisia, Georgia, Filipine și Capul Verde, urmând ca în zilele următoare să aibă loc peste 80 de zboruri de repatriere suplimentare.

 

 
Mai multe articole despre:
comisia europeana ce repatriere zboruri repatriere