Comisia de anchetă a asaltului asupra Capitoliului chemă la AUDIERI principalele rețele sociale
Comisia parlamentară însărcinată să facă lumină asupra atacului Capitoliului de la Washington a anunţat că citează patru reţele sociale să depună mărturie în ancheta sa. Este vorba despre Alphabet (compania mamă a YouTube), Meta (cea a Facebook), Reddit şi Twitter.
Comisia, al cărei rol este de a stabili responsabilitatea fostului președinte american Donald Trump şi a celor din anturajul său în asaltul asupra Congresului de către partizanii săi, a indicat că aceste citaţii au fost lansate după „răspunsuri insuficiente” din partea celor patru grupuri la solicitările anterioare de colaborare, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Două întrebări prezintă un interes deosebit pentru anchetatori, și anume: cum a contribuit difuzarea de informaţii false la atacul din 6 ianuarie 2021 şi ce măsuri au luat reţele sociale pentru a preveni ca platformele lor să devină un teren propice pentru radicalizare.
„Este dezamăgitor că, după luni de muncă, încă nu dispunem de documentele şi informaţiile necesare pentru a răspunde la aceste întrebări fundamentale”, a declarat preşedintele comisiei, democratul Bennie Thompson.
De precizat este că Twitter, fosta reţea socială preferată a fostului preşedinte, prezintă interes pentru comisie din cauza mesajelor între abonaţi „cu privire la planificarea şi executarea asaltului asupra Capitoliului” care ar fi avut loc pe platformă. Reţeaua socială, asigură anchetatorii, ar fi fost avertizată de riscurile de violenţă înainte de 6 ianuarie.
YouTube este vizată din cauza videoclipurilor pe care protestatarii le-ar fi transmis în direct pe platformă în timpul asaltului.
„Nu putem permite ca munca noastră importantă să fie întârziată în continuare”, a mai spus Thompson, invitând reţelele sociale să coopereze.
Comisia doreşte cu orice preţ să îşi publice concluziile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, din noiembrie 2022. Dacă democraţii pierd controlul Camerei în urma scrutinului, aceasta riscă să fie dizolvată de republicani, mai scrie AFP.