Comisarul european Vera Jourova: Am văzut un palmares bun al justiției în România
Comisarul european pentru justiție, Vera Jourova, a apreciat luni, după întâlnirea cu ministrul Raluca Prună, că România și românii au făcut eforturi foarte mari pentru a combate corupția și pentru a apăra independența justiției.
"Am văzut un palmares bun al justiției în ultima vreme, iar asta este foarte încurajant. Am discutat în mod special cum poate sistemul de justiție să fie întărit în continuare. Un alt subiect important a fost cel referitor la cum poate justiția să contribuie la lupta împotriva terorismului și întărirea securității. Comisia a făcut, până la momentul actual, câteva propuneri de îmbunătățire pentru cooperarea judiciară în Europa. O propunere a fost deja pe masa miniștrilor europeni — schimbul de caziere judiciare ale cetățenilor non-UE, sistem numit ECRIS. Aștept cu interes sprijinul României în aceste cazuri", a spus Vera Jourova, într-o declarație de presă, potrivit Agerpres.
Ea a subliniat că Procuratura Generală a Uniunii Europene (European Public Prosecutor's Office — EPPO) va ajuta în lupta împotriva fraudei transfrontaliere și s-a arătat recunoscătoare că Executivul României a oferit sprijin în această chestiune.
"Am abordat subiectul unei propuneri legislative recent adoptate de către Comisie, anume cea referitoare la reguli contractuale pentru vânzările online. Comerțul electronic oferă multe oportunități, atât pentru vânzători, cât și pentru consumatori, însă, aparent, în România, la fel ca în alte state membre europene, prea puțini consumatori sau companii cumpără sau vând online, în mod special peste granițe. Cu această propunere de contract digital încercăm să aducem mai mare încredere, prin a da mai multe drepturi consumatorilor ce cumpără online și în același timp prin micșorarea costurilor pentru companii, facilitându-le accesul pe piețe noi din Europa", a arătat Jourova.