Colind de COȘMAR pentru 2 copii din Suceava! Au fost sfâșiați de câini
Incident nefericit într-o comună suceveană. Doi minori, cu vârste de 11 și 13 ani, care mergeau cu colindul, au fost atacați de doi câini din rase periculoase, în momentul în care au intrat într-o curte.
În ajutorul minorilor a sărit un vecin, care a fost, la rândul său, mușcat de către cei doi câini.
Atat minorii, cât și adultul, au fost transportați la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, prezentând plăgi ușoare.
Ulterior producerii evenimentului, tatăl minorilor s-a deplasat cu autoturismul în zona producerii evenimentului și a ucis cu vehiculul cei 2 câini aflați pe drumul public.
La testarea cu aparatul etilotest, șoferul prezenta o alcoolemie de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză sunt efectuate cercetări, atât sub latura penală, privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, uciderea fără drept a animalelor și neluarea măsurilor privind prevenirea atacului canin, cât și cu privire la legislația incidentă înregistrării animalelor periculoase.