MENIU

Școlile cu secții de votare își întrerup, vineri după-amiaza, cursurile

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București a anunțat, miercuri, că școlile cu secții de votare își vor întrerupe, vineri după-amiaza, cursurile, informează Agerpres.

"Vineri se fac ore. Consiliile de administrație ale unităților de învățământ vor stabili programul zilei de vineri, însă recomandarea noastră este ca acolo unde vor fi secții de votare orele să fie suspendate după primul schimb. Nu se vor face cursuri în schimbul al doilea. Elevii care nu vor face ore în partea a doua a zilei de vineri le vor recupera ulterior în funcție de decizia consiliilor de administrație ale școlilor", a afirmat inspectorul.

Potrivit acestuia, elevii din unitățile de învățământ, în care vor fi amenajate secții de votare, vor începe, luni, cursurile de la ora 10,00, întrucât se va face dezinfecție.