MENIU

Sute de medici, reclamați în 2015. Câți au fost sancționați

<p>Haos &icirc;n sistemul sanitar</p>

Un număr de 232 de medici au fost reclamați la colegiile medicilor din țară în anul 2015, iar 23 au fost sancționați, numărul fiind în scădere față de 2014 - 33 de sancțiuni în urma a 192 de plângeri.    

Potrivit raportului de activitate a CMR pe anul 2015, citat de agerpres.ro, dintre cei 23 de sancționați 11 au primit mustrare, opt — avertisment, iar câte doi — vot de blam și interdicția de a exercita profesia sau alte activități medicale.

113 cauze au rămas nesancționate, iar în șapte s-a retrimis dosarul la colegiul teritorial pentru adoptarea unei decizii conform prevederilor legale. În 11 cauze a fost respinsă contestația, iar în câte o cauză a fost retrasă contestația, respinsă ca nemotivată, respectiv anulată decizia adoptată de Comisia de disciplină a colegiului medicilor județean.

Președintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, a pledat, joi, în deschiderea adunării generale a organizației pentru încredere reciprocă între medic și pacient.

Mai multe articole despre:
medici Colegiul medicilor