MENIU

Colegiul ”Ion Creangă” din București trece în scenariul roșu pentru 14 zile

Colegiul ”Ion Creangă” din București trece în scenariul roșu pentru 14 zile

Trei noi cazuri de Covid-19 au fost confirmate în rândul elevilor de la Colegiul Naţional "Ion Creangă" din Sectorul 4 al capitalei. Primăria a anunțat că, în următoarele două săptămâni, cursurile se vor desfășura exclusiv online. 

Primăria Sectorului 4 a dispus, în regim de urgenţă, măsuri de dezinfecţie a întregii clădiri în care funcţionează Colegiul.

Tot miercuri, trei cadre didactice de la Colegiul Naţional ”Octav Onicescu” au fost testate pozitiv cu noul coronavirus, însă decizia privind desfășurarea cursurilor va fi luată după finalizarea anchetei epidemiologice a DSP.

În ultimele 24 de ore au mai fost confirmate cazuri de COVID-19 în rândul elevilor şi angajaţilor din alte şase unităţi de învăţământ. Este vorba despre un cadru didactic de la Grădiniţa "Ciupercuţa", un îngrijitor de la Grădiniţa nr. 4 şi câte un elev de la Şcoala Gimnazială nr. 119, Şcoala Gimnazială nr. 129, Şcoala Gimnazială nr. 133 și Şcoala Gimnazială "Avram Iancu".

Potrivit măsurilor decise de autorități, la apariţia într-o clasă a unui caz de Covid-19, cursurile clasei respective se suspendă pentru 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire. La apariţia a trei cazuri confirmate de îmbolnăvire cu Covid-19 în clase diferite ale aceleiaşi unităţi de învăţământ, se suspendă cursurile în toată unitatea pe o perioada de 14 zile de la data de debut al ultimului caz, amintește Agerpres.

Citește și ”Aproape 800 de unități de învățământ au intrat în scenariul roșu. Date oficiale ale Ministerului Educației

Mai multe articole despre:
colegiul ion creanga scenariul rosu bucuresti