MENIU

COLECTIV. Rapoartele medico-legale dezvăluie un lucru şocant despre victime

COLECTIV. Rapoartele medico-legale dezvăluie un lucru şocant despre victime

Ancheta în cazul "Clubul Infernului" pare a intra în linie dreaptă. Dacă, la sfârşitul săptămânii trecute, judiciariştii îşi terminaseră investigaţiile, după zile-maraton de adunat probe şi audiat sute de martori şi părţi vătămate, am aflat, pe surse, că şi legiştii şi-au finalizat rapoartele preliminare, pe care le-au pus la dispoziţia procurorilor zilele trecute.

Surse de încredere ne-au informat că rapoartele medico-legale preliminare privind cei 60 de morţi din incendiul produs la clubul Colectiv au ajuns pe masa procurorilor anchetatori. "A fost finalizată situaţia la zi, cât s-a putut lucra până acum din rapoartele medico-legale, şi au plecat la procuratură, acolo unde au fost făcute. Luni sau marţi cred că au fost trimise. S-a găsit destul monoxid de carbon, s-au găsit cianuri, aşa cum aţi dezvăluit în «ring», chiar de la început, înaintea tuturor. S-a găsit şi ceva alcool la unii, probabil la cei care au fost la bar. Droguri nu au fost depistate, dar mai sunt încă teste în lucru. Situaţia înaintată Parchetului este una parţială", ne-a dezvăluit, în exclusivitate, o sursă medico-legală.

La rândul lor, procurorii Parchetului General, pe baza probelor de până acum, inclusiv a rapoartelor medico-legale (preliminare), au extins cercetările (şi în ce-l priveşte pe pirotehnistul din “Clubul Infernului”), aducându-le inculpaţilor la cunoştinţă faptele de ucidere şi vătămare din culpă cu privire la toate victimele decedate până în prezent.

Sursa: ziarulring.ro

Mai multe articole despre:
morţi incendiu tragedie colectiv