Colectiv, bilanţ tragic. Cine e cea de-a 64-a victimă: avea 21 de ani şi era intern la M. Economiei
Când toată lumea credea că șirul deceselor cauzate de teribilul incendiu din Club Colectiv s-a terminat, o veste tristă a venit de la medici: un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, luni, din cauza arsurilor suferite pe căile respiratorii.
Radu Sienerth avea 21 de ani. Născut în Petroșani, acesta studia la Academia de Studii Economice din București. În noaptea fatidică a fost internat la Spitalul Floreasca din Capitală, iar medicii au reușit, până acum, să-l țină în viață.
Tânărul a luat parte la programul de Internship al Guvernului României, lucrând ca intern la Ministerul Economiei. Conform presei locale, el ar fi fiul fostului șef al minei Livezeni, Ioan Sienerth, și ar fi suferit arsuri grave, inclusiv ale căilor respiratorii, scrie reporterntv.ro.
Surse din ministerul Sănătății au declarat pentru Mediafax că "decesul a fost declarat la ora 12.35, la Spitalul Floreasca".
În urma incendiului din 30 octombrie 2015 din Clubul Colectiv și-au pierdut viața 64 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 25 în spitalele din țară și 12 în spitalele din străinătate. După incendiu au fost internați în spitalele din Capitală 147 de răniți.