#COLECTIV 2 ANI. Taţi care îşi plâng copiii morţi
Focul din Incendiul de la Colectiv nu s-a stins, mocneşte încă în sufletele familiilor care şi-au pierdut copiii. Părinţii plâng şi acum de mila fiilor ce-au fost salvaţi dintr-o bombă de foc și au murit într-o bombă cu microbi. Mâna criminală de la Colectiv e încă în libertate, iar asta nu le dă pace. I-au torturat şi le-au ucis copiii, dar nu pot schimba ce e în inimile lor.
Narcis Hogea e tatăl lui Alex, un tânăr de 19 ani din Sinaia. Alex, NU mai e. 2 săptămâni s-a chinuit pe patul de spital să scape de blestemul focului din Colectiv. N-a reuşit. Tatăl său, Narcis, a vrut să îl urmeze, dar s-a oprit să-i facă dreptate.
Nu îşi mai poate atinge copilul, dar se refugiază în camera lui, pentru a-şi alina dorul de el strângând la piept haina pe care băiatul a purtat-o în noaptea de 30 noiembrie 2015.
Bogdan Istrate abia terminase Ciberentica. Avea 22 de ani. Familiile Hogea şi Istrate s-au împrietenit pentru că au ajuns să împartă aceeaşi durere şi să aibă acelaşi ţel. Şi-au îngropat copiii şi sunt convinşi că nu focul i-a blestemat aşa, ci mizeria din spitale şi nepăsarea autorităţilor. Aşa că vor dreptate, adevărul scos la lumina zilei şi vinovaţi pentru că viaţa unor puşti s-a terminat înainte de a începe.
Părinţii care şi-au îngropat copiii ştiu că nu-i mai pot aduce înapoi, dar vor dreptate pentru ei şi să se asigure că alţi părinţi nu vor trece vreodată prin Infern.