Codul sexului interzis din Evul Mediu. Ce îndurau bărbaţii care nu-şi puteau înfrâna poftele
Dragostea neîmpărtăşită a unei fecioare era iertată cu zile de post şi rugăciune, psalmii repetaţi cu evlavie, în poziţie îngenuncheată, alungau „vina” dorinţelor carnale, iar biciuirea îi readucea în simţiri pe cei care tânjeau după sex. Un arhiepiscop din secolul al VII-lea a fost autorul celor mai controversate reguli de pedepsire a „infractorilor sexuali” ai Evului Mediu.
Cel care va atinge sânii unei femei cu mâna, va trebui să postească trei săptămâni. Cel care va avea relaţii sexuale cu o fecioară, în afara căsătoriei, va trebui să postească patru ani sau doi. Cine va iubi o fecioară în mintea lui, să îi ceară iertare lui Dumnezeu. Dacă va spune că vrea să fie a lui şi ea nu va fi, va trebui să postească şapte zile, arătau manuscrisele bisericeşti.
Relaţiile sexuale interzise erau la fel de grave ca omorul, scrie adevarul.ro.
„Cel care adesea comite mari păcate, cum este crima, jurământul fals, sexul diavolesc cu femei sau cu animale, va trebui să se lepede de acele fapte rele şi să meargă într-o mănăstire, să se pocăiească pentru tot restul vieţii”, informau Canoanele lui Theodore, un arhiepiscop creştin din secolul al VII-lea.