Codul Rutier 2024. O nouă regulă de circulație în sensul giratoriu. Singura bandă care are întotdeauna prioritate
Autoritățile din România au stabilit care este noua regulă de circulație în sensul giratoriu, iar această schimbare face ca o singură bandă să aibă întotdeauna prioritate.
În prezent, există sensuri giratorii cu 2, 3, chiar 4 benzi de circulație. Aceste benzi, chiar dacă sunt circulare, îi obligă pe șoferi să respecte aceeași regulă ca în cazul celor de pe drumurile drepte.
Adică să semnalizeze când trec de pe o banda pe alta și să se încadreze doar după ce acordă prioritate celor aflați pe acea bandă.
Și chiar dacă regula generală a sensului giratoriu s-a menținut, iar cei aflați în interiorul acestuia au prioritate, se aplică acum și alte reguli.
Astfel, cei aflați în zona centrală a giratoriului, deci pe banda cea mai apropiată de mijlocul acestuia, trebuie să semnalizeze și să acorde prioritate celor care se află pe banda din dreapta lor, când vor să iasă din sensul giratoriu, scrie promotor.ro.
Singura bandă care are întotdeauna prioritate
Modificarea recentă adusă în Codul Rutier privind circulația în sensul giratoriu face ca o singură bandă să aibă întotdeauna prioritate.
Mai exact, odată ce un vehicul a pătruns în sensul giratoriu, doar dacă se află pe banda 1 se poate deplasa fără a acorda prioritate altor vehicule.
„Cel mai bine e să te încadrezi pe banda 1 când circuli în sensul giratoriu. Astfel, poți părăsi mai ușor intersecția, indiferent că vrei să o faci pe la prima ieșire sau pe la a patra. Cei care circulă pe banda 2, de exemplu, trebuie să acorde prioritate celor de pe banda 1. Iar cei de pe banda 3 celor de pe benzile 1 și 2. Oricum, ca regulă generală, toți șoferii ar trebui să se asigure, indiferent că au prioritate sau nu, pentru că doar așa poți preveni un accident. Chiar și cei de pe banda 1 ar trebui să fie atenți la intențiile celor de pe banda 2, de exemplu, care poate nu știu că trebuie să le acorde prioritate”, este sfatul dat de instructorul auto Marian Croitoru, care este și profesor de legislație rutieră.