Cod Rutier 2024. Ai refuzat să semnezi procesul verbal. Mai poate polițistul să îți dea amendă?
Sunt șoferi dispuși să facă orice pot pentru a evita primirea unei amenzi de circulație. Unii îi amenință pe polițiști cu procese interminabile, alții pun mâna pe telefon să-l sune pe șef. Ba chiar unii trec pe scaunul din dreapta și spun că nu știu cine se afla la volan.
Dar, cea mai întâlnită formă de a încerca să evite o amendă rutieră este refuzul semnării procesului verbal întocmit de polițist.
Ești obligat să semnezi procesul verbal?
Contravenientul nu este obligat să semneze procesul verbal întocmit de agentul constatator.
„Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz, procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia”, se precizează în legea circulației.
Dar, legea stabilește că sancțiunea poate fi aplicată și în situațiile în care nu există niciun martor.
Așadar, în condițiile în care semnarea amenzii de către contravenient nu este obligatorie, pot scăpa de amendă cei care refuză intenționat să semneze?
Mai are dreptul polițistul să-ți dea amendă, dacă refuzi să semnezi procesul verbal?
În situația în care un șofer refuză să semneze procesul verbal de constatare a abaterii rutiere, nu va scăpa de sancțiune.
Conform legii, care a fost actualizată în acest an, se va considera că șoferul a luat la cunoștință de sancțiunea primită. Iar Poliția nu mai e obligată să trimită prin poștă procesul verbal. Ci, revine în sarcina contravenientului să solicite la secția de Poliție eliberarea unui duplicat.
Pentru că, dacă refuză să semneze sancțiunea, procesul verbal rămâne în custodia agentului constatator. Iar în lipsa acestui document, șoferul nici nu va putea contesta în instanță amenda.
Mai mult, semnarea procesului verbal nu înseamnă că șoferul e de acord cu faptele descrise. Ci doar că a luat la cunoștință. Iar, în anumite situații, chiar poate face mențiuni.
Singura variantă legală de a scăpa de amendă este contestarea în instanță a faptelor descrise sau a informațiilor din procesul verbal.
Cum se contestă amenda rutieră
Șoferii au la dispoziție 15 zile pentru a contesta amenda rutieră. Această perioadă se calculează din data la care au intrat în posesia procesului verbal.
„Orice greșeală a numelui, domiciliului, CNP-ului sau descrierii faptei poate atrage nulitatea procesului verbal. Chiar și o literă sau o cifră greșită a dus de multe ori, în instanță, la anularea amenzii”, a explicat un avocat.
Este legal să dai cu spatele în sensul giratoriu atunci când ai ratat ieșirea?
Pașii care trebuie urmați pentru a contest amenda rutieră:
- Se plătește o taxă de timbru la primăria de domiciliu;
- Se depune o contestație a procesului verbal la judecătoria de domiciliu sau la cea de pe raza localității unde a fost aplicată sancțiunea. Aceasta trebuie să conțină:
- Plângere scrisă de mână sau dactilografiată, prin care șoferul descrie pe scurt ce s-a întâmplat și de ce contestă procesul verbal și cere anularea lui;
- Copie a procesului verbal contestat;
- Dovada achitării Taxei de timbru;
- Alte documente justificative pe care le consideră importante în cazul său (de exemplu, au fost șoferi amendați pentru viteză excesivă, dar au demonstrat că aveau o urgență medicală și era imperios să ajungă în cel mai scurt timp la spital);
- Diverse probe materiale (poze, înregistrări video sau audio, etc.).
Nu este obligatorie prezența unui avocat pentru a depune aceste documente. Fiecare cetățean are posibilitatea să se reprezinte singur și chiar poate cere judecarea în lipsă.