COD GALBEN. Patru universități vor avea activitatea SUSPENDATĂ marți
COD GALBEN. Școala Națională de Științe Politice și Administrative, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea din Pitești și Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" vor avea activitatea suspendată marți - examene sau cursuri, a declarat luni pentru AGERPRES ministrul delegat pentru învățământ superior, Mihnea Costoiu.
COD GALBEN. Ministrul delegat pentru învățământ superior a precizat că a vorbit cu rectorii universităților astfel încât să se dea posibilitatea studenților care nu se pot prezenta la examene din cauza vremii nefavorabile să le poată susține la o altă dată, potrivit agerpres.ro.
Conducerea Universității din București își va relua activitatea marți (susținerea examenelor din sesiune). Conducerea UB va decide în cursul zilei de marți dacă se va desfășura activitate miercuri, dar aceasta în funcție de evoluția vremii.
Mai multe articole despre:
universitate
cod galben
ninsoare
vreme rea
cod portocaliu
Universitatea Bucureşti