Cod galben emis de ANM, duminică dimineața, în mai multe județe
Meteorologii anunţă, duminică, cod galben de ceaţă în mai multe judeţe, până la ora 09.00, iar poliţiştii avertizează că circulaţia în zonele vizate se desfăşoară cu dificultate.
Potrivit ANM, până la ora 09.00, este cod galben de ceaţă în judeţele Arad, Bihor, Timiş, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa şi Teleorman.
”Se vor semnala: local ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcţie şi de condiţiile locale, formarea gheţuşului”, anunţă ANM.
Centrul Infotrafic avertizează că, din cauza ceţii, circulaţia se derulează cu dificultate.
”La această oră nu sunt semnalate evenimente rutiere care să impună restricţii de circulaţie pe autostrăzi sau drumuri naţionale. Recomandăm conducătorilor auto folosirea corespunzătoare a luminilor, evitarea opririi pe benzile de circulaţie, reducerea vitezei de deplasare şi mărirea distanţei de siguranţă dintre autovehicule”, au transmis poliţiştii.
O altă avertizare vizează judeţele Olt şi Dolj, unde, tot până la ora 09l.00, sunt semnalate aceleaşi fenomene meteo.