Cod galben de la ANM - Fenomene extreme, vânt și ploi puternice - Sunt vizate 12 județe - Harta zonelor afectate
Un cod galben a fost emis de ANM. Sunt vizate 12 județe.
Meteorologii au emis marți o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă în 12 județe din țară. Potrivit ANM, sunt vizate județele Botoșani, Suceava, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Cluj, Sălaj, Bihor, Alba, Hunedoara, Arad și Timiș.
În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55-70 km/h), pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.
Avertizarea este în vigoare de marți de la ora 14.00 până miercuri la ora 3.00.