Cod galben de inundaţii pentru 5 bazine hidrografice, până sâmbătă dimineață - Unde lovesc viiturile
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, ce vizează cinci bazine hidrografice din Moldova, Muntenia şi Transilvania, precum şi râurile mici din judeţul Tulcea.
Astfel, până sâmbătă la ora 6:00, ca urmare a situaţiei hidrometeorologice actuale şi a prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Arieş - bazin amonte S.H. Scărişoara şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Scărişoara (judeţele: Alba şi Cluj), Argeş - bazin superior, Dâmboviţa - bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa - bazin amonte S.H. Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Pucioasa - amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova, Buzău şi Ialomiţa), Moldova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa - bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba (judeţele: Suceava, Neamţ şi Bacău) şi râurile mici din judeţul Tulcea.
INHGA menţionează că fenomenele hidrologice extreme se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Alba, Cluj, Dâmboviţa şi Prahova.
Atenţionarea a fost transmisă către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională "Apele Române", Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă Mureş, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Siret şi Dobrogea-Litoral.