Cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Buzău, Prahova şi Ialomiţa
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, atenţionări Cod galben de inundaţii pe râurile mici din trei bazine hidrografice, în următoarele ore.
Conform prognozei de specialitate, până la ora 22:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile mici din bazinele hidrografice: Buzău - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Bâsca Mare - amonte S.H. Baniţa (judeţele Buzău şi Prahova), Ialomiţa - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni - amonte S.H. Siliştea Snagovului şi Prahova - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Câmpina (judeţele Prahova şi Ialomiţa).
Fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Buzău - afluenţii aferenţi sectorului aval aval confluenţă cu râul Bâsca Mare - amonte S.H. Măgura, Cricovul Dulce (afluent al râului Ialomiţa) - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior şi Teleajen - bazin superior.