MENIU

Coaliția decide abia în martie dacă pragul de impozitare pentru pensii poate crește la 3.000 lei

Coaliția decide abia în martie dacă pragul de impozitare pentru pensii poate crește la 3.000 lei

Coaliția decide abia în martie ce face cu pensiile românilor. Până atunci, potrivit unor surse, guvernanții vor să vadă dacă au bani pentru majorarea plafonului de neimpozitare, astfel încât pensiile sub 3 mii de lei să scape de taxa de 10%.

Pragul până la care pensiile sunt scutite de impozitare ar putea fi crescut de la două mii de lei în prezent la 3 mii de lei.

Este propunerea făcută de liberali în Coaliţie. Social-democrații spun că susțin inițiativa.

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL: ”Noi considerăm în contextul inflației și al diminuării puterii de cumpărare a pensionarilor că e foarte important ca majorarea de pensii să se reflecte și să aibă efecte pozitive în creşterea puterii de cumpărare urmează să fie evaluat cât mai precis impactul buget.Probabil va fi undeva pe la 80 milioane de lei lunar”.

În prezent, aproape 1 milion 300 de mii de pensionari, adică un sfert din numărul lor, au pensii între 2001 lei și 3000 de lei.

Aceştia plătesc în prezent impozit de 10% pentru suma care depășește 2.000 de lei. Dacă impozitul ar fi eliminat, acești pensionari ar câștiga cel mult 100 de lei la pensie.

Mai multe articole despre:
impozitare pensii prag