CNMR salută poziția deputaților, după ce au respins proiectul UDMR
Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR) salută poziția Camerei Deputaților în ceea ce privește proiectul UDMR de modificare a Legii administrației publice locale, care a fost respins, miercuri, cu majoritate de voturi, fără dezbateri.
”Tocmai am fost martori la o tentativă de încălcare a valorilor morale şi ale principiilor de drept are ne unesc. Acţiunile de vulnerabilizare a fundamentelor morale şi de drept întreprinse de liderii maghiari au fost întâmpinate, astăzi, cu înţelepciune şi responsabilitate în Plenul Camerei Deputaților prin respingerea proiectului UDMR de modificare a Legii administrației publice locale’’ a declarat Presedintele CNMR, Alexandru Cumpănașu.
Parlamentarii din comisiile juridice, de administrație publică și pentru drepturile omului au respins, miercuri, cu majoritate de voturi, fără dezbateri, proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii 215/2001 a administrației publice locale, inițiat de UDMR.
”UDMR trebuie să înţeleagă că România îşi asumă angajamentele luate faţă de minorităţile naţionale prin litera legii şi că atunci când se sfidează raţiunea, rămâne singură, drept urmare UDMR ar trebui să îşi concentreze energia pe cazuri cu adevărat importante, demne de poziţia pe care au primit-o de la statul român de a fi ascultată la cel mai înalt nivel. Întocmai faptul că UDMR a ajuns în poziţia exprimată mai sus, demonstrează posibilitatea minorităţilor naţionale de a se face auzite. Cu toate acestea, filtrul raţiunii, logicii şi bunului simţ, depistează abuzurile mascate şi interpretările eronate ale Constituţiei şi convenţiilor internaţionale care garantează aceste drepturi.
Totuşi, continuarea demersurilor de acest gen lasă de înţeles că proiectul de lege a avut ca scop proiectarea în spaţiul public a unei retorici instigatoare şi generatoare de tensiune pe tema drepturilor minorităţilor naţionale. Scop eşuat, din punctul nostru de vedere, luând în considerare poziţia Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi declaraţia deputatului Mariana Popescu care afirma, în urma exprimării voturilor, că „minorităţile naţionale nu susţin acest proiect. Pentru noi, România este un model de bune practici şi în acest sens am vrea să mulţumim statului şi guvernului pentru drepturile de care ne bucurăm.” Fapul că membri UDMR au fost singurii care au votat în favoarea proiectului de lege, denotă încă o dată poziţia separatistă pe care liderii minorităţii maghiare o adoptă.”, se arată într-un comunicat al CNMR.