MENIU

CNCD s-a autosesizat după ce Aurelian Bădulescu l-a comparat pe șeful statului cu Hitler

Aurelian Bădulescu, fost viceprimar PSD și actual consilier general

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis să se autosesizeze, după ce Aurelian Bădulescu, fost viceprimar al Capitalei și actual consilier general, a postat o fotografie în care Klaus Iohannis este asemănat cu Adolf Hitler.

 

Fostul viceprimar PSD al Capitalei a postat vineri o fotografie a lui Adolf Hitler însoțită de un atac la adresa președintelui pe rețeaua de socializare.

„Iohannissimul e acea doctrină de distrugere a identității naționale și de renaștere a internaționalismului marxist. Printr-o serie de măsuri politice, doctrina fixează principiile de bază ale cedării Suveranității naționale. Aceasta vizează punerea la dispoziția cuplului Merkel-Macron a întregii resurse umane și naturale a României”, a scris Bădulescu pe Facebook.

După gestul fostului viceprimar, a reacționat PNL, care a cerut PSD excluderea lui Bădulescu și să se delimiteze de atacurile la adresa șefului statului.

În ultimii ani, mai mulți lideri social-democrați, printre care șerban Nicolae, Olguța Vasilescu, l-au comparat de mai multe ori pe președintele Klaus Iohannis cu fostul dictator nazist.