MENIU

CNCD s-a sesizat, Petre Daea riscă o amendă de 100.000 de lei

Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a sesizat în cazul declaraţiei şocante a ministrului Agriculturii, care a a comparat incinerarea porcilor cu Holocaustul. Petre Daea a declarat, la Realitatea TV, că își cere scuze, dar nu-și dă demisia. 

Petre Daea spune că ,,rămâne în dispozitiv", asta deși Mișcarea România Împreună și Partidul Național Liberal i-au cerut să plece de la guvernare. Ambasada Israelului şi-a exprimat consternarea şi dezamăgirea faţă de declaraţiile lui Daea.

"În sufletul meu este foarte multă durere. Am vrut să descriu momentele îngrozitoare cu care se confruntă fermierii noştri, cât şi cei care gestionează această criză," a declarat ministrul Agriculturii, într-o intervenţie la Realitatea TV .

Scuzele nu vor fi îndeajuns dacă în urma autosesizării a CNCD se va constata că ministrul agriculturii a discriminat victimele Holocaustului prin declarațiile sale, a declarat chiar președintele CNCD, Asztalos Csaba.

După revenirea din vacanță a membrilor Consiliului, declaraţiile lui Daea vor fi analizate şi dacă, în urma votului, se va stabili că au fost discrimiatorii, ministrul Agriculturii riscă o amendă între 2.000 și 100.000 de lei.

Declarația lui Petre Daea a venit în contextul în care acum sunt 10 focare de pestă porcină în mai multe localităţi din Insula Mare a Brăilei şi în sud-vestul judeţului. Până acum au fost sacrificați mii de porci, dar bilanţul va fi mult mai dramatic, de ordinul zecilor de mii de animale ucise.

Mai multe articole despre:
Petre Daea