CNCAV, după acuzațiile Federației Solidaritatea Sanitară: Scăderea cazurilor de COVID-19 la personalul medical - dublă față de populația generală, în ultima lună
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a precizat, joi, că în ultima lună s-a înregistrat o scădere dublă a cazurilor de infectare în rândul cadrelor medicale față de cele din rândul populației generale. Răspunsul a fost dat în urma acuzațiilor de „dezinformare” aduse de sindicaliști din Sănătate.
CNCAV a anunțat joi că , în ultimele patru săptămâni, s-a înregistrat o scădere progresivă a cazurilor confirmate în rândul personalului medical, cu peste 87% faţă de ultima săptămână a anului 2020, după ce Federaţia Solidaritatea Sanitară a acuzat "dezinformări" privind impactul vaccinării în rândul angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială.
„Precizăm că această scădere este dublă faţă de cea înregistrată în rândul populaţiei generale, în aceeaşi perioadă de timp", a transmis CNCAV.
CNCAV a atras atenția că afirmaţii precum cele ale sindicatului ar putea duce la confuzie în rândul populaţiei și că este apreciată „activitatea întregului corp medical din România implicat în gestionarea pandemiei la toate nivelurile sistemului de sănătate şi salută efortul depus în tot acest timp, plătit chiar cu sacrificii de vieţi omeneşti. (...) Propagarea în spaţiul public a aspectelor care pot afecta credibilitatea şi încrederea opiniei publice faţă de CNCAV sunt de natură a induce în mod nejustificat confuzie în rândul populaţiei generale asupra desfăşurării procesului de vaccinare, într-un mediu favorabil şi sigur".
Federaţia Solidaritea Sanitară a transmis, joi, un comunicat intitulat "Nu transformaţi campania de vaccinare în una de dezinformare", în care solicită Ministerului Sănătăţii, Guvernului şi preşedintelui României "clarificarea informaţiilor incorecte publicate de reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) în data de 16.02.2021 privind impactul vaccinării anti-COVID-19 asupra lucrătorilor din sănătate şi asistenţă socială". Sindicaliștii au solicitat public „instituţiilor abilitate ale statului să se sesizeze şi să verifice situaţia din perspectiva unei posibile dezinformări publice intenţionate. Considerăm că o campanie de vaccinarea onestă trebuie să aibă la bază informaţii corecte, fiind inacceptabil ca aceasta să se transforme într-o campanie de dezinformare publică”.
„Ca urmare a informațiilor vehiculate în spațiul public referitoare la impactul vaccinării angajaților din domeniile Sănătate și Social, pentru corecta informare a opiniei publice, Grupul de comunicare al CNCAV face următoarele precizări:
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) s-a constituit în baza Deciziei nr. 385 din 20 noiembrie 2020 privind înființarea Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, în a cărui componență se regăsesc reprezentanți ai instituțiilor cu rol în gestionarea procesului de vaccinare la nivel național, din domeniile: medical, logistic și comunicare.
În contextul pandemic traversat și de România, interesul fundamental de sănătate publică a vizat și vizează vaccinarea cât mai multor persoane într-o perioadă scurtă de timp.
Conform Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, adoptată prin HG 1031/2020, campania de vaccinare a debutat în România la data de 27 decembrie 2020 și s-a adresat personalului medical din domeniile sănătății și social, aflat în prima linie în lupta împotriva SARS-COV-2. Menționăm că populația eligibilă din această etapă a fost stabilită în baza catagrafiei efectuate înaintea debutului campaniei de vaccinare și estimată la aproximativ 250.000 de persoane. De la debutul campaniei de vaccinare, au fost vaccinate cu ambele doze de vaccin peste 224.000 de persoane, iar cu prima doză de vaccin peste 247.000 de persoane din Etapa I.
La data de 15 februarie 2021, specialiștii grupului medical au realizat o primă evaluare a datelor colectate la nivel național, privind vaccinarea personalului medical din Etapa I, vaccinat cu doza I și doza a II-a de vaccin. Acestea au fost corelate cu Platforma Coronaforms, operaționalizată pentru raportarea cazurilor confirmate de infecție cu SARS-CoV-2.
Analiza a relevat faptul că în ultimele patru săptămâni, s-a înregistrat o scădere progresivă a cazurilor confirmate în rândul personalului medical, cu peste 87% față de ultima săptămână a anului 2020. Precizăm că această scădere este dublă față de cea înregistrată în rândul populației generale, în aceeași perioadă de timp.
CNCAV apreciază activitatea întregului corp medical din România implicat în gestionarea pandemiei la toate nivelurile sistemului de sănătate și salută efortul depus în tot acest timp, plătit chiar cu sacrificii de vieți omenești.
Susținerea principiului transparenței și comunicarea optimă a datelor și informațiilor de interes au reprezentat și reprezintă deziderate prioritare, iar propagarea în spațiul public a aspectelor care pot afecta credibilitatea și încrederea opiniei publice față de CNCAV sunt de natură a induce în mod nejustificat confuzie în rândul populației generale asupra desfășurării procesului de vaccinare, într-un mediu favorabil și sigur”, a transmis CNCAV, joi, într-o precizare de presă.