MENIU

CNADNR va trece în subordinea Ministerului Transporturilor. Vom face autostrăzi mai repede?

<p>Compania Naţională de Drumuri, vizitată recent de DNA</p>

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) va trece, probabil de miercuri în subordinea Ministerului Transporturilor (MT), după adoptarea în acest sens a unei Hotărâri de Guvern, a declarat, marți, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, în comisiile reunite de specialitate din Parlament.

"Probabil că, de mâine (miercuri — n.r.), CNADNR va fi în subordinea Ministerului Transporturilor. Este o decizie a Guvernului referitoare la includerea CNADNR în Ministerul Transporturilor. Discuția a fost mai largă pe acest subiect. Așa cum s-au comasat ministere, ar putea trece și CNADNR la minister', a precizat Rus, citat de Agerpres.

Bugetul pe 2015 al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a fost avizat, marți, cu 32 de voturi pentru și 9 voturi împotrivă de membrii comisiilor reunite de specialitate din Camera Deputaților și Senat.

Cele 92 de amendamente depuse la proiectul de buget pe 2015 al CNADNR au fost respinse de parlamentarii din Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților, respectiv de cei din Comisia economică, industrii și servicii și din Comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului din Senat.

Bugetul CNADNR pe 2015 are prevăzută o valoare de 6,11 miliarde de lei.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) se finanțează prin bugetul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public Privat și Promovarea Exporturilor (DPIISPPPE) organ de specialitate cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, înființat ca urmare a OUG 96/2012.