MENIU

CNA ar putea sesiza OFCOM, după scandalul provocat de Sky News. "Trebuie să procedăm cu tact"

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a comentat la Realitatea TV pe marginea scandalului provocat de reportajul Sky News referitor la o aşa-zisă implicare a României în traficul internaţional de arme. El a oferit o serie de explicaţii în legătură cu sesizarea CNA către OFCOM, instituţie omoloagă din Marea Britanie, pentru a verifica dacă respectivul demers jurnalistic a respectat principiile informării corecte, imparţialităţii şi difuzării punctelor de vedere ale tuturor părţilor implicate.

"Există un mecanism european de colaborare între instituţii. În acest moment, CNA urmează să hotărască în plen transmiterea acestei solicitări, pentru că trebuie să fie un demers instituţional, nu din partea unui membru. E foarte important ca prin hotărârea Consiliului să se exprime o anumită atitudine, să se prezinte o poziţionare a României prin vocea CNA. Noi aşteptăm în acest moment date suplimentare de la DIICOT, care să ne permită să ne întemeiem solicitarea către OFCOM, aşa încât să nu fie o simplă solicitare prin care cerem doar o analiză, ci să venim şi noi cu probele pe care le avem, cu mărturii dacă vor exista din partea celor care au participat la înscenarea aceasta, urmând ca solicitarea să ajungă în cel mai scurt timp la OFCOM", a declarat Valentin Jucan la Realitatea TV.

"Eu cred de la momentul în care se transmite solicitarea e important să urmărim ca publicul din Marea Britanie să afle adevărul. Trebuie să procedăm cu tact, diplomaţie, nu trebuie să fim pe poziţie de forţă, pentru că nu suntem adversari ai Marii Britanii şi în niciun caz nu trebuie să generalizăm ideea că toţi jurnaliştii britanici sunt în aceeaşi tonalitate cu ceea ce s-a întâmplat. De această dată nu e vorba de un subiect de cancan, de nişte fotografii aruncate în presa tabloidă, ci de acuzaţii care i se aduc statului român şi unei eventuale atitudini a României faţă de traficul de arme. De aceea spun că este foarte important ca prin canalele diplomatice şi cele instituţionale - OFCOM - să ne asigurăm că publicul britanic află adevărul despre România. Va trebui să fim vigilenţi, să nu mai permitem astfel de derapaje şi atitudini care afectează imaginea României. Trebuie să ne facem datoria, pentru că imaginea României înseamnă, de fapt, să-ţi respecţi ţara. Sky News nu este la prima abatere. Sigur, nu este o scuză aceasta, dar ei au fost implicaţi în multe scandaluri, au fost investigaţi de OFCOM în legătură cu modul cum au reflectat prăbuşirea avionului malaezian şi atacul de la Orlando. Am văzut, în legătură cu această speţă, că pe site-ul Sky News, în textul care însoţea filmarea erau inserate fotografii cu atentatele de la Paris. Deci, e foarte clar că există o dorinţă de a induce în eroare cititorul şi de a-l trimite cu gândul că eventualele arme procurate din România s-ar folosi în atentatele teroriste, cum ar fi cele de la Paris. E un demers care nu are legătură de jurnalismul. Şi în Marea Britanie există uscăciuni. Se confirmă că şi în Marea Britanie există elemente care nu sunt în concordanţă cu ceea ce numim noi jurnalism", a adăugat el.

Jurnaliştii Sky News le-ar fi oferit bani aşa-zişilor traficanţi de arme români din reportaj - surse

În ceea ce priveşte explicaţia jurnalistului Stuart Ramsay, de la Sky News, care a spus că, de fapt, el însuşi a fost păcălit atunci când a realizat controversatul reportaj, Jucan a spus că "nu o să cadă în plasă".

"Domnul Ramsay este de 17 ani şeful corespondenţilor la Sky News şi a participat în calitate de corespondent de război în 16 teatre de operaţiuni. Chiar nu a sesizat faptul că acele arme sunt de vânătoare? Eu nu voi cădea în această plasă. Nu poate să mă convingă, uitându-mă la CV-ul şi istoricul dânsului, că, de fapt, el nu ştia despre ce e vorba şi că ar fi o victimă în această situaţie. Sunt convins că avea cunoştinţă de ceea ce s-a întâmplat şi că a fost principalul promotor al acestei făcături. Documentele şi mărturiile celor care participat vor arăta contrariul, nu ştiu care va fi decizia şi atitudinea postului, dar dacă acest jurnalist se va dovedi că a înscenat un asemenea reportaj, cred că acesta ar trebui să fie finalul de carieră pentru el. Să falsifici o stare de fapt, legată de traficul de arme, care este o chestiune extrem de sensibilă, cu atât mai mult cu cât avem de-a face continuu cu acest flagel al terorismului, nu mai ţine doar de jurnalism. Nu se poate să trecem peste acest moment scuzându-l pe domnul Ramsay faţă de ceea ce a făcut", a precizat Valentin Jucan.