Clujul a depășit incidența de 5 infectări la mia de locuitori. Ce măsuri vor lua autoritățile
Municipiul Cluj-Napoca are, conform raportării de luni a autorităţilor, o rată a incidenţei cumulate de 5,18 cazuri la mia de locuitori, pentru perioada 10-23 septembrie, ceea ce înseamnă că se apropie de pragul de 6/1.000 când, printre altele, toate şcolile ar urma să treacă la învăţământ online.
Incidenţa în municipiul Cluj-Napoca se situa în urmă cu trei zile, la raportarea precedentă, la un nivel de 4,08 cazuri la mia de locuitori, aferentă perioadei de 7-20 septembrie.
Potrivit informării prezentate luni de prefectul Tasnadi Szilard, în judeţul Cluj incidenţa COVID-19 este de 3,99 cazuri la mia de locuitori.
Conform aceleiaşi informări, cea mai mare rată a incidenţei în judeţul Cluj este în comuna Cătina, 12,81/1.000. Alte cinci comune din judeţ au o incidenţă de peste şase la mia de locuitori: Bobâlna (7,35), Borşa (6,93), Căianu (6,76), Geaca (6,32) şi Apahida (6,17).
Mai multe articole despre:
incidenta record
cazuri covid
incidenta la mia de locuitori
restrictii pandemie
cluj