Cluj: Omul de afaceri reţinut de DNA, arestat; soţia sa şi directorul din ARR, arest la domiciliu
Omul de afaceri Ştefan Cadar, asociat la firma de transport clujeană Fany, care fusese reţinut de DNA pentru mai multe fapte de corupţie, a fost arestat pentru 30 de zile de Tribunalul Cluj, iar soţia sa, Olezia Cadar, şi directorul din ARR Daniela Dobrilă au primit măsura arestului la domiciliu.
Potrivit avocatului Tiberiu Ban, care a reprezentat-o pe Daniela Dobrilă, director la ARR, Tribunalul Cluj s-a pronunţat, vineri seară, pentru arestarea preventivă a omului de afaceri Ştefan Cadar, pentru 30 de zile, iar în cazul soţiei acestuia şi al directorului din ARR s-a dispus măsura arestului la domiciliu.
"DNA a depus contestaţie la măsura arestului la domiciliu, iar Ştefan Cadar a contestat arestarea preventivă. Contestaţiile se vor judeca de Curtea de Apel Cluj", a spus Ban.
Surse judiciare au declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că în acest dosar a fost audiat, joi, de DNA şi Răzvan Pop, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
Anterior, preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, spunea că acuzaţiile aduse celor doi oameni de afaceri din Cluj reţinuţi de DNA pentru fapte de corupţie sunt grave şi că instituţia pe care o conduce a pus la dispoziţia anchetatorilor documente privind dosarul în cauză.
Horea Uioreanu declara, vineri, că autorităţile judeţene au procedat corect în cazul legat de traseele de transport metropolitan în care au fost reţinuţi pentru fapte de corupţie doi oameni de afaceri clujeni, Ştefan Eronim Cadar, asociat în cadrul unei societăţi comerciale, şi Olezia Cadar, asociat şi administrator la aceeaşi firmă.