Veste neașteptată despre un stadion de top din România
După modelul unor stadioane renumite din Europa, precum cele din Barcelona sau Milano, Cluj Arena va avea, din acest an, un gazon hibrid, devenind astfel cel mai modern teren de joc din România.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat că, după șapte ani în care a funcționat fără întrerupere, găzduind atât competiții sportive de nivel înalt, cât și diferite concerte, evenimente artistice sau de altă natură, Cluj Arena va beneficia de ample lucrări de modernizare, a informat realitateadecluj.net.
Astfel, gazonul actual va fi înlocuit în totalitate, optându-se pentru unul nou, de tip hibrid, acesta fiind format din iarbă naturală în care sunt injectate, printr-o tehnologie specială, fibre sintetice. Aceste fire noi ajung la dimensiunea de 20 de cm în pământ, se amestecă cu rădăcinile naturale, cresc rezistența gazonului și îmbunătățesc aspectul pe care acesta îl are la suprafață.
De asemenea, pentru menținerea în condiții optime a noului gazon se va moderniza și sistemul de drenaj, precum și cel de încălzire și, totodată, se vor achiziționa noi aparate care vor contribui la regenerarea, într-un timp extrem de scurt, a ierbii. Nu în ultimul rând, se vor executa și reparațiile necesare la pista de atletism, astfel încât aceasta să se prezinte în condiții impecabile și să permită derularea unor competiții de cel mai înalt nivel.
Citește detalii pe realitateadecluj.net!