CLIPE DRAMATICE pentru Jean Pădureanu. Ce a păţit în închisoare
Jean Pădureanu a căzut în Spitalul Penitenciarului Jilava, s-a lovit la coloană şi nu a putut fi prezent, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, care judecă cererea de întrerupere a executării pedepsei, a spus avocatul fostului preşedinte al Gloriei Bistriţa.
Avocatul a prezentat în faţa Curţii de Apel Bucureşti un certificat medical care atestă că Jean Pădureanu este netransportabil din cauza unor leziuni la coloană pe care le-a suferit în urma unei căzături.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis astfel să amâne pentru 26 septembrie judecarea contestaţiei formulate de Jean Pădureanu împotriva deciziei Tribunalului Ilfov, prin care a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale.
În 12 iunie, Tribunalul Ilfov a respins cererea lui Jean Pădureanu de întrerupere, din motive medicale, a executării pedepsei de trei ani şi patru luni de închisoare, primită de fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa în dosarul transferurilor de jucători, potrivit mediafax.ro.