MENIU

Clipe de panică la Spitalul Judeţean din Târgovişte, după ce s-a simţit miros de fum la ATI! Ce au descoperit pompierii

Clipe de panică la Spitalul Judeţean din Târgovişte, după ce s-a simţit miros de fum la ATI! Ce au descoperit pompierii/ Arhivă foto

Pompierii au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, la Spitalul Judeţean din Târgovişte, după ce au fost anunţaţi că s-a simţit miros de fum la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI).

Reprezentanţii ISU Dâmboviţa au anunţat că, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:06, au fost solicitaţi să intervină la Spitalul Judeţean Târgovişte, unde a fost semnalată de către un apelant prezenţa mirosului de fum la secţia ATI.

Acolo s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţimi. 

Incendiu la Spitalul din Mizil! O doză electrică din incinta unității medicale a luat foc: 11 persoane s-au autoevacuat

”La sosirea echipajelor s-a constatat că mirosul de fum provenea de la un tablou electric. Nu a fost necesară evacuarea pacienţilor sau a personalului. Ulterior, au monitorizat spaţiul şi instalaţiile electrice şi de oxigen, fără să fie identificate alte probleme”, a precizat sursa citată.