Clipe de panică în trafic, la Constanța: șoseaua s-a surpat chiar sub ochii șoferilor. Imagini halucinante
Au fost clipe de panică pentru mai mulți șoferi din Constanța, după ce o parte de asfalt de lângă un trotuar s-a surpat chiar sub ochii lor și s-a format o groapă adâncă.
Cei care se aflau la volan la momentul respectiv au evitat groapa formată în ultima clipă.
Localnicii spun că zona a devenit extrem de periculoasă și că trotuarul s-a lăsat atât de mult încât există oricând riscul producerii unor accidente.
Trafic rutier deviat, între Năvodari şi Lumina, după ce o porţiune din drum s-a surpat - VIDEO
Imediat după incident, traficul în zonă a fost restricționat iar groapa a fost semnalată corespunzător.
Până acum, autoritățile locale nu au avut o reacție publică referitoare la incident.