Climatolog, avertisment sumbru: „În 50 de ani, Bucureștiul nu va putea fi locuit în mod decent”
Furtunile de vară nu reprezintă un fenomen neobișnuit, dar intensitatea cu care ele se manifestă acum „depășește ceea ce știam de acum mai multe decenii”, spune climatologul Roxana Bojariu.
Potrivit expertei, acest lucru poate fi pus în legătură cu schimbarea climei.
„Deci fenomenele sunt normale pentru perioada din an, dar intensitatea lor devine din ce în ce mai îngrijorătoare și este cel puțin pentru clima pe care o știam acum mai multe decenii, anormală”, a spus Bojariu la RFI.
Întrebată cum ar putea arăta un oraș ca Bucureștiul peste cinci decenii, dacă nu sunt luate măsuri de adaptare la schimbările climatice, Roxana Bojariu a răspuns: „În 50 de ani, sigur nu va putea fi locuit în mod decent, să ai o calitate cât de cât decentă a vieții.
Cu dezvoltarea haotică, cu izolarea asta a solului, cu suprafețe de spații verzi din ce în ce mai mici și cu traficul ăsta, pentru că și el vine cu probleme, pentru că pe lângă aportul de căldură, care poate fi mai mult sau mai puțin important, avem de-a face și cu poluarea locală, care împreună cu stresul termic, multiplică de fapt efectele stresului termic și ai probleme de sănătate publică foarte mari (…).
Cetățeanului trebuie să i se ofere posibilitatea de a alege și o cale mai verde de a trăi. Așa, într-un oraș ca Bucureștiul, dacă practic încerci să-ți economisești energia sau apa, vedem că din păcate, infrastructura practic risipește mult mai mult decât efortul cetățeanului.
Pe urmă, transportul public este o mare problemă. Nu poți să silești omul doar pentru o chestie abstractă să se chinuie într-un transport public care nu este bun, nu este cel necesar unui astfel de mare oraș, deci omul poate să aleagă transportul public, dar dă-i condițiile și posibilitatea să aleagă.
Încep să se facă lucruri și în București în direcția asta, dar vedem că deceniile din urmă și-au spus cuvântul, practic, noi am ratat o șansă a dezvoltării mai armonioase și am mers pe calea asta de urbanism haotic, în care nu mai contează nimic, decât profitul imediat al celor care se ocupă cu afacerile imobiliare”.