Claudiu Năsui a publicat sentința de condamnare la închisoare a tatălui său și a bunicii sale: „Facem un registru cu toți securiștii”
Claudiu Năsui - ministrul Economiei a publicat, miercuri, pe Facebook, sentința de condamnare la închisoare a tatălui său și a bunicii sale, motivând că una dintre cele mai mari ticăloșii spusă la adresa USR-PLUS și a sa, de când a intrat în politică, este faptul că ar avea vreo legătură cu securitatea.
„Iată sentințele de condamnare la închisoare de către securiști a tatălui meu și a bunicii mele.
Una dintre cele mai mari ticăloșii spusă la adresa USR-PLUS, și a mea, de când am intrat în politică este faptul că am avea vreo legătură cu securitatea. Nu este singura, dar cu siguranță este în top 3 de cele mai răspândite manipulări. A fost propagată în forță și sponsorizată cu bani mulți, iar asta fix în campanie.
PSD a decis să scrie această minciună chiar și în moțiunea parlamentară contra mea. Am răspuns în cadrul moțiunii și pun și aici public, sentințele la care făceam referire.
Tatăl meu nu doar că nu a fost securist, dar a fost condamnat la închisoare de către securitate. Iar bunica mea a făcut închisoare la Sighet pentru că a ajutat partizanii anti-comuniști care făceau rezistență tocmai contra securității.
Prima, sentința de condamnare la 7 ani de închisoare a tatălui meu pentru infracțiunea de „refuz de înapoiere în țară”. Decizia pronunțată, culmea ironiei, de căpitanul de securitate Doru Viorel Ursu, devenit, după revoluție, ministru de interne în guvernul Ion Iliescu – Petre Roman.
A doua, sentința de condamnare la 5 ani de închisoare a bunicii mele, în 1949, pentru „uneltirea contra ordinii sociale”. Adică pentru că a ajutat rezistența anti-comunistă din nordul țării. Nu vă mai spun cine conducea represiunea comunistă în perioada aceea în nordul țării”, a spus, miercuri, Claudiu Năsui.
Claudiu Năsui: „Facem un registru cu toți securiștii din decembrie 1989”
„Minciunile la adresa familiei mele au ajuns prea departe. De aceea am depus la senat un proiect de lege prin care să facem un registru cu toți securiștii din decembrie 1989.
Hai să vedem toți securiștii. Absolut toți care, apropo, primesc și pensie specială acum pentru marile servicii aduse statului. Și nu doar atât. Hai să vedem toate rudele de până la gradul 3 ale securiștilor care sunt acum în politică (parlamentari, primari, funcții alese, etc.).
Măcar la 31 de ani de la revoluție, să aflăm și noi cine au fost securiștii și cine le sunt rudele care dominat politica timp de atâția ani”, a treansmis Claudiu Năsui.