MENIU

Clasamentul pe medalii de la Jocurile Olimpice. Ce loc ocupă România

David Popovici are o medalie de aur și una de bronz. Foto/Profimedia

După a opta zi oficială de competiții de la Jocurile Olimpice de la Paris, România are șapte medalii, trei de aur, trei de argint şi una de bronz, ocupând un loc onorant între națiunile participante.

China se menţine lider în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, după întrecerile de sâmbătă, a opta zi oficială de competiţii, în timp ce România se menţine pe locul 12, după medalia de aur cucerită la opt plus unu feminin.

China are 16 medalii de aur, 12 de argint şi 9 de bronz, fiind urmată de SUA (14-24-23) şi Franţa (12-14-15) etc.

România are şapte medalii, trei de aur, trei de argint şi una de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie uşoară, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber.

Clasamentul pe medalii după ziua de sâmbătă:

Loc Țara AUR ARGINT BRONZ TOTAL

1 China    16      12           9        37

2 SUA       14      24          23       61

3 Franța    12      14          15       41

4 Australia 12       8            7        27

5 Anglia     10      10          13       33

6 Coreea Sud 9     7            5       21

7 Japonia       8      5           9      22

8 Italia           6       8           5     19

9 Olanda       6       4           4     14

10 Canada    4        4           7     15

11 Germania 4       4            2     10

12 România 3         3            1      7

13 Ungaria 3           2            2     7

14 Irlanda 3 0 2 5

15 Noua Zeelandă 2 4 1 7