MENIU

Vasile Ciurchea: Problema cardurilor de sănătate probabil va lua sfârșit pe 1 august

<p>Declaraţia surprinzătoare a preşedintelui CNAS: Pacienţii cu hepatită C nu trebuie să se grăbească</p>

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a anunțat, luni, că până la acest moment, au fost activate aproximativ jumătate din numărul total de carduri, precizând că "probabil că sfârșitul acestui mecanism "cu și fără card" va rămâne data de 1 august".

"Din cele 14.700.000, 7 milioane și ceva au fost activate", a arătat reprezentantul CNAS.

"Acest lucru va depinde foarte mult de cardurile pe care mai avem să le dăm celor cărora le aparțin. Cea mai mare parte de carduri rămase (n.r. de distribuit) se află la CASMB. Deși scădem, în fiecare zi, cu aproximativ 1.000 de carduri, totuși mai rămân 90.000 de carduri, din care trebuie să ținem cont că sunt 14.000 de carduri pe care nu vine nimeni să le ridice", a spus șeful CNAS.

Pe de altă parte, șeful CNAS a afirmat că, în ultima perioadă, a scăzut numărul celor care vin să ceară cardul național și a crescut numărul celor care vin să solicite și să ridice cardul european.

"Au fost zile în care am eliberat mai multe carduri europene decât carduri naționale", a mai susținut Ciurchea.

Potrivit acestuia, o serie întreagă de servicii medicale nu au fost validate din cauză că nu s-au respectat anumite reguli.

"Două treimi din serviciile acordate sunt cu cardul, restul, de o treime, sunt fără card, dar în aceste servicii fără card intră și cele acordate copiilor cu vârste între 0-18 ani și cei cu pachetul minim", a mai precizat reprezentantul CNAS.

 

Distribuţia cardulului de sănătate l-a bulversat pe preşedintele CNAS. Ciurchea a încurcat datele