MENIU

Ciucă: Vă pot spune primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală

Nicolae Ciuca

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică seară, la Slatina, că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală.

 

”Vă pot spune primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală şi s-a ajuns acolo pentru că primarii sunt ai cetăţenilor, preşedinţii de CJ nu fac altceva decât să dezvolte comunitatea, să investească”, a afirmat, duminică seară, la Slatina, preşedintele PNL Nicolae Ciucă.

Acesta susţine că ”este incredibil” că alte localităţi, cu alte administraţii, au investiţii puţine, în condiţiile în care sunt atâtea fonduri la dispoziţie, iar administraţiile liberale – de la Cluj, Sibiu, Oradea şi alte judeţe - au reuşit să facă mult mai mult.

”Avem municipiu unde investiţiile au ajuns la 4,2 miliarde de euro (...) asta înseamnă să-ţi pese de ceea ce faci pentru comunitate (...) Asta se întâmplă în administraţiile liberale”, a mai declarat Ciucă.

Preşedintele PNL participă la un eveniment de susţinere a candidaţilor PNL la Primăria Slatina şi Consiliul Judeţean Olt. Nicolae Ciucă are un dialog cu locuitprii din Slatina. 

Ionel Emanuel Oproiu este candidatul PNL la Consiliul Judeţean Olt, iar Mario De Mezzo este candidat al PNL la Primăria Slatina.

Mai multe articole despre:
Nicolae Ciuca pnl