Ciucă face bilanțul realizărilor la final de 2022: Încheiem anul cu o valoare de aproximativ 11 miliarde de euro din investiţii străine. De ce mulțumește Coaliției
Premierul Nicolae Ciucă a mulţumit, miercuri, Coaliţiei de guvernare, arătând că se poate constata "că atunci când avem o coaliţie stabilă, am putut să inspirăm încrederea partenerilor sociali". În plus de asta, premierul vorbește despre o creștere economică în cazul României în anul care se încheie curând.
"Contextul în care ne-am desfasurat activitatea guvernamentala il stim cu totii - a fost o continuare a situatiei de criza generata de pandemia de coronavirus, a urmat criza energetica, apoi criza de securitate, razboiul din Ucraina din proximitatea granitei si imapctul pe care l-au avut criza economica si inflatia. In acest ansamblu s-a putut desprinde pentru toata lumea beneficul de care tara noastra s-a bucrat ca membra a UE si NATO, de relatii bilaterale avute cu partenerii strategici si, in felul acesta, sa putem sa avem decizii care ne-au asigurat stabilitatea sociala si economica.
Putem sa vorbim de crestere economica si, de asemenea, putem sa vorbim de masuri de intarire a securitatii si sigurantei cetatenilor romani. Pe plan intern, as dori sa multumesc Coalitiei de guvernare. S-a vazut ca atunci cand avem o coalitie stabila, constituita din partide care si-au asumat responsabilitatea guvernarii - PSD, PNL si UDMR - prin aceasta stabilitate am putut sa inspiram increderea tuturor partenerilor sociali si, de asemenea, sa inspiram incredere partenerilor nostri externi, care au avzut in Romania o oportunitate in investitii, oportunitate care s-a concretizat in cea mai mare suma a investitiilor straine directe", a declarat Ciuca, miercuri, in cadrul sedinteid e Guvern de la Palatul Victoria.
Premierul a anuntat, astfel, ca - din estimările BNR - Romania incheie anul 2022 cu o valoare de aproximativ 11 miliarde de euro din investiţii străine.
Ciucă a mai arătat că a fost anul în care au operaţionalizat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar prin fazele trimestriale au trebuit să îndeplinească jaloanele şi ţintele, în conformitate cu cerinţele şi reformele pe care şi le-au asumat.
”Am reuşit să operaţionalizăm prima cerere de plată şi am transmis-o şi pe a doua. În felul acesta, în anul 2023 aproximativ 9 miliarde de euro din valoarea totală a fondurilor cuvenite prin PNRR se află în ţară”, a arătat premeirul.
El a asigurt că în perioada următoare autoritățile ”vor urmări cu aceeaşi tenacitate şi determinare ca jaloanele şi ţintele din PNRR să fie îndeplinite pentru a putea îndeplini obiectivele de reformă şi investiţii”.