MENIU

Ciucă: "Prioritare sunt şcolile, spitalele şi clădirile publice unde îşi desfăşoară activitatea un număr mare de persoane". Autoritățile caută SOLUȚII în caz de cutremur major

Clădire risc seismic

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, la prima şedinţă a Comitetului interministerial pentru analiza de risc seismic, că obiectivele prioritare, în acest moment, sunt şcolile precum şi spitalele şi clădirile publice unde îşi desfăşoară activitatea un număr mare de persoane. În context, el i-a solicitat ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, să elaboreze un instrument de monitorizare a punerii în practică a tuturor proiectelor privind consolidarea clădirilor cu risc seismic, subliniind, totodată, că este nevoie de o prioritizare "foarte clară" a acestora şi de coordonarea cu autorităţile locale în vederea implementării lor.

"Ceea ce vă rog pleacă de la premisele pe care le-am avut atunci când am luat decizia să constituim acest comitet inter-instituţional, şi anume, constituirea acelui instrument prin care putem să monitorizăm realizarea în practică a tuturor acestor proiecte. Nu ne putem plânge de planuri şi proiecte, ce putem să constatăm este faptul că ele suferă din punct de vedere al punerii în aplicare. Şi, atunci, vă rog să avem un instrument la nivelul comitetului prin care să monitorizăm evoluţia punerii în aplicare a tuturor acestor proiecte. Dumneavoastră le veţi aproba, ele sunt în coordonare la nivelul ministerului, dar aş dori foarte mult să avem contribuţia de responsabilitate a autorităţilor locale, pentru că la nivelul lor există responsabilitatea faţă de tot ceea ce se realizează în comunităţi. Şi, atunci, vă rog să veniţi cu propuneri concrete, luăm decizia în comitet şi o transmitem ca atare", a afirmat Ciucă, în cadrul ședinței Comitetului inter-instituţional pentru analiza de risc seismic, relatează Agerpres.

Premierul a subliniat, în context, importanţa implementării programelor finanţate din fonduri externe: "Este important ca, pe lângă aceste programe care sunt finanţate de la bugetul de stat, să avem în vedere programele şi proiectele care sunt în derulare pe fonduri europene, atât fonduri de coeziune, cât şi cele din PNRR, precum şi celelalte programe care sunt finanţate de diverse instituţii, cum ar fi programul derulat prin finanţare de la Banca Mondială, care, de asemenea, este o oportunitate foarte bună, care nu are ritmul pe care noi l-am aşteptat în vederea punerii lui în practică. Acestea toate sunt elemente de monitorizare la nivelul comitetului, şi, desigur, pentru măsuri concrete, astfel încât să avem certitudinea că se vor îndeplini".

Potrivit șefului Executivului, prioritare, în acest moment, sunt elementele de infrastructură care ţin de Ministerul Educaţiei - unităţile şcolare şi celelalte clădiri unde se desfăşoară procesul de învăţământ, precum şi spitalele şi clădirile publice unde îşi desfăşoară activitatea un număr mare de persoane.

"Pentru că avem în acest moment stabilite priorităţile şi, practic, identificate o parte din fonduri, acolo unde nu vom avea resursa financiară asigurată, de la Fondul de rezervă va trebui să ne coordonăm cu Ministerul de Finanţe şi să identificăm soluţiile de asigurare a finanţării. Cert este că avem nevoie de prioritizare foarte clară în funcţie de nivelul de risc seismic şi, de asemenea, să ne coordonăm cu posibilităţile financiare ale autorităţilor locale, pentru că, încă o dată, este asumarea la nivelul Guvernului, dar, în deplină coordonare, complementaritate cu autorităţile locale", a explicat Ciucă.