MENIU

Ciucă, despre legile siguranței naționale: "Îmi asum întreaga responsabilitate"

Nicolae Ciucă

Premierul Ciucă a vorbit despre legile siguranței naționale într-un interviu acordat pentru Radio România Actualități. El a declarat printre altele că își asumă întreaga responsabilitate pentru parcursul democratic al acestor legi.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că este nevoie ca legile apărării şi siguranţei naţionale să fie "primenite", subliniind că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru parcursul transparent şi democratic pe care îl vor urma aceste acte normative.

"Este nevoie ca aceste legi să fie modificate pentru că sunt legi care au fost aprobate la începutul anilor '90. Sunt legi care trebuie să fie aliniate la noile prevederi constituţionale, şi, de asemenea, sunt legi care trebuie adaptate la actuala situaţie geostrategică, inclusiv la responsabilităţile ce decurg din statutul de ţară membră a UE şi a Alianţei Nord Atlantice. Şi este cât se poate de limpede că orice lege trebuie să fie modificată în conformitate cu evoluţia, dinamica evoluţiei societăţii sau a instituţiei pentru care ea a fost adoptată şi aici, îmi pare foarte rău pentru că s-a ajuns la această diluare a relevanţei legilor apărării şi siguranţei naţionale pentru că, probabil, a fost nevoie ca ele să apară în spaţiul public într-o formă în care era absolut nefinalizată, nu se intrase în analiză cu niciuna dintre ele şi, în calitate de prim-ministru, îmi asum întreaga responsabilitate pentru parcursul transparent şi democratic pe care îl vor urma aceste legi", a spus Ciucă într-un interviu difuzat de Radio România Actualităţi.

Legile siguranței naționale - Când ar putea fi adoptate

Potrivit premierului, cu cât mai repede sunt adoptate aceste legi "cu atât este mai bine".

"Suntem la 33 de ani de la Revoluţie şi am luptat pentru democraţie şi libertate. Avem datoria ca în continuare să dăm garanţii că atât libertăţile individuale, cât şi tot ceea ce ţine de elementele specifice, caracteristice societăţilor democratice nu vor fi afectate vreodată de aceste prevederi. Pot să înţeleg temerea şi sunt convins că, la fel ca mine, o înţeleg toţi cei responsabili în domeniu, dar, totodată, pot să dau garanţii şi să asigur că nu vor avea alt parcurs decât cel pe care trebuie să-l aibă şi să urmeze procedurile de dezbatere şi de aprobare, atât la nivelul Guvernului, până când se adoptă forma finală să meargă să obţină aprobarea în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, să intre la dezbatere în comisiile de specialitate în Parlamentul României şi să fie aprobate în Parlamentul României. Cu cât mai repede cu atât mai bine, pentru că avem nevoie de această primenire legislativă în domeniul apărării şi securităţii naţionale", a susţinut Nicolae Ciucă. 

Mai multe articole despre:
legile sigurantei nationale ciuca