MENIU

Cîțu: Pensiile nu pot crește cu mai mult de 14%, au început să apară temeri în rândul investitorilor

Cîțu: Pensiile nu pot crește cu mai mult de 14%, au început să apară temeri în rândul investitorilor

     Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat luni, că o majorare a pensiilor cu mai mult de 14%, cât a stabilit Guvernul, nu va fi permisă. Cîțu a precizat că printre investitori au început să apară temeri că măsurile populiste ale PSD ar putea fi puse în practică, ceea ce ar dinamita nu numai bugetul, ci și mediul de afaceri din România. 

"Trebuie să dau un mesaj şi pentru investitori. Am avut săptămâna trecută mai multe discuţii şi trebuie să explicăm ce se întâmplă (...) în Parlamentul României, pentru că apar îngrijorări de la faptul că opoziţia, socialiştii, readuc din nou în discuţie creşterea punctului de pensie cu 40%. Asta după ce Guvernul a făcut un lucru care iarăşi este unic în Uniunea Europeană, şi cred că în lume, să creşti cheltuielile cu pensiile, cu alocaţiile, într-un moment în care trecem prin cea mai mare criză economică. Şi aş vrea să-i asigur atât pe investitori, cât şi agenţiile de rating, şi pe cei de pe piaţa de capital că acest Guvern nu va permite, şi domnul premier este aici, nu va permite modificarea punctului de pensie în acest an. Rămâne aşa cum am stabilit la rectificarea bugetară. Nu vom permite în acest an o creştere a punctului de pensie peste ceea ce s-a putut face în acest moment. Este mesajul şi de la domnul premier şi este şi mesajul pe care îl dau astăzi aici pentru că nu trebuie să avem aceste îngrijorări pe piaţa de capital. Garantăm că vom gestiona finanţele publice, şi acesta este un mesaj şi pentru domnul preşedinte, cu responsabilitate şi precauţie", a spus Florin Cîţu.

Președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban și ministrul Finanțelor au participat la evenimentul “România emergentă”, organizat la Bursa de Valori București, cu ocazia avansării pieței de capital din România în categoria piețelor emergente, un eveniment care, din punctul de vedere al piețelor de capital, echivalează cu momentului aderării României la Uniunea Europeană.



Mai multe articole despre:
punctul de pensie 14% 40% majorare PNL PSD Florin Cîțu