MENIU

Cîțu, despre votul din PE privind Mecanismul de Redresare și Reziliență: "Sunt fonduri importante pentru redresarea economiei afectate de criza sanitară"

Florin Cîțu, premierul României

Premierul Florin Cîțu susține, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, că salută votul exprimat, astăzi, în Parlamentul european privind Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR). 

"Salut votul din Parlamentul European privind Mecanismul de Redresare și Reziliență, prin care România va putea atrage peste 30 de miliarde de euro. Sunt fonduri importante pentru redresarea economiei afectate de criza sanitară. Îi vom valorifica cu atenție pentru finanțarea investițiilor în infrastructură, digitalizare, economia verde și reforme structurale.
 
Din banii la care România va avea acces prin acest mecanism financiar european, vom finanța și construcția de noi spitale, precum și modernizarea și extinderea celor existente.
Vrem să finalizăm în Guvern cât mai curând Planul Național de Redresare și Reziliență, astfel încât România să aibă acces într-un termen cât mai scurt la această finanțare europeană", se arată în mesajul postat de prim-ministru pe contul său de socializare. 
 
Cu scurt timp în urmă, Parlamentul European a aprobat Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, proiect conceput pentru a ajuta ţările UE să combată efectele pandemiei de coronavirus. Regulamentul referitor la obiectivele, finanţarea şi normele de accesare ale Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă a fost adoptat cu 582 voturi pentru, 40 împotrivă şi 69 de abţineri.