Cîțu, atac la PSD: Au gestionat mârșav și ticălos economia. Erau facturi neplătite de ani de zile. La Start-Up Nation mai erau 50 de milioane de lei
Florin Cîțu a atacat PSD pentru modul „premeditat, mârșav și ticălos” în care au redus artificial deficitul bugetar și au gestionat economia în ultimii ani. Ministrul Finanțelor a declarat, marți seară, la „Legile puterii”, că actualul guvern plătește, în plină criză de coronavirus, restanțele lăsate de guvernarea PSD.
Despre neplata restantelor lasate de guvernarea PSD, Florin Cîțu spune că „au facut-o premeditat, mârșav și ticălos de a reduce artificial deficitul bugetar. Nu plateau facturi, am gasit facturi neplatite, aceste concedii medicale, TVA nerambursat etc, erau neplatite de ani de zile.
La Start-Up Nation, marele program al PSD, cand am preluat guvernarea in noiembrie anul trecut, mai erau 50 milioane de lei in buget, desi la inceputul anului fusesera 370 de milioane de lei. In timpul anului i-au luat, i-au dus in alta parte. Dar erau plati de miliarde. Și anul acesta mai trebuie platit un miliard de lei pentru contracte facute din 2017, 2018, 2019. Au facut acele programe, oamenii saracii au crezut, au aplicat, intre timp persoanele respective au mers la banca sa isi ia credite ca sa poata functioneze, nu din banii de la stat”.
„A fost un mod premeditat, ticalos, marsav prin care au gestionat economia in ultimii ani, si noi trebuie sa aducem la zi in perioada de criza, asta este problema, pentru ca suntem intr-una din cele mai mari crize din ultima suta de ani”, a explicat ministrul Finanțelor la „Legile puterii”, marți seara, la Realitatea PLUS.