MENIU

Circulaţie restricţionată pe DN1, la Câmpina, din cauza unei alunecări de teren

Circulaţie restricţionată pe DN1, la Câmpina, din cauza unei alunecări de teren / Foto: Arhiva

Traficul pe DN 1, pe sensul de urcare Ploieşti-Braşov, este restricţionat pe aproximativ 300 de metri din cauza unei alunecări de teren care s-a produs în dreptul localităţii Câmpina.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, alunecarea de teren s-a produs pe DN 1, în dreptul localităţii în Câmpina, în spatele Şcolii de Poliţie din localitate. Este vorba despre o alunecare de teren mai veche care s-a reactivat, pământul intrând aproximativ doi metri pe carosabil, pe o lăţime de 20 de metri.

Circulaţia este restricţionată pe o lungime de aproximativ 300 de metri pe DN 1, Ploieşti - Braşov, pe banda de urcare spre Valea Prahovei. Mai multe echipaje au pornit spre locul alunecării de teren pentru evaluarea pagubelor şi luarea primelor măsuri de stabilizare a terenului, scrie adevarul.ro.