Circulația trenurilor între Costinești și Neptun este OPRITĂ, din cauza unei șine rupte
Circulația feroviară este temporar oprită între stațiile CF Neptun și Costinești (linia CF Constanța – Mangalia), pentru remedierea unei șine rupte. Patru trenuri sunt oprite în gări până vor fi gata reparațiile, a transmis CFR SA:
În sezonul estival circulă 17 trenuri pe zi pe sens între Constanța și Mangalia, dar fiindcă sunt foarte multe porțiuni de linie simplă, cele mai rapide fac 63 de minute, iar cele mai lente fac peste 90 de minute pe 43 de km.
Personalul de specialitate al SRCF Constanța intervine pentru remediere, timpul estimat pentru reluarea traficului feroviar este de circa 60 de minute (de la ora 12:40, aprox).
Până la finalizarea operațiunilor, următoarele 4 trenuri de călători R 8817, IR 10083, IR 11084 și R 8808 sunt oprite temporar în gările adiacente.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat în perioada desfășurării lucrărilor sus-menționate şi îi asigură că acestea au drept scop restabilirea condițiilor normale de circulație pe relația Costinești – Neptun.