Circulaţia rutieră pe Valea Oltului, închisă duminică. Ce recomandă Poliţia Română şoferilor
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Vâlcea, în zilele de 6 şi 13 noiembrie 2016, în intervalul orar 6:30 - 8:30, DN7 Râmnicu-Vâlcea – Sibiu se va închide pe tronsonul kilometric 200+615 – 201+265 de metri, în vederea înlocuirii unor grinzi la viaductul Cârligu Mic (în zona Cozia).
În intervalul orar în care circulaţia va fi oprită, un echipaj de poliţie rutieră va acţiona în localitatea sibiană Veştem şi va recomanda conducătorilor de autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone care se îndreaptă spre Bucureşti să circule pe DN1 Veştem – Braşov – Bucureşti.