MENIU

Cipru ridică restricțiile pentru turiști! Ce CONDIȚII speciale impune pentru cei care vor să plece în vacanță

Turiștii vor putea în curând să revadă Ciprul după aproape un an de pandemie. Condiții stricte au fost anunțate de autoritățile insulare pentru accesul celor care vor să-și petreacă vacanța în Cipru începând cu luna mai. 

 

Cipru va permite intrarea fără restricţii de la 1 mai pentru turiştii britanici vaccinaţi anti-COVID-19, un acord similar fiind încheiat cu Israelul în februarie pentru facilitarea călătoriilor fără carantină.

Ministrul cipriot al turismului, Savas Perdios, a precizat că primirea fără restricţii a cetăţenilor britanici se va aplica numai în cazul celor care au primit şi a doua doză de vaccin cu cel puţin o săptămână înaintea călătoriei, iar autorităţile cipriote îşi rezervă dreptul de a face teste aleatorii în aeroporturi, inclusiv unor pasageri vaccinaţi.

Mai mult, oficialul cipriot a atras atenţia că niciun turist străin, chiar şi vaccinat, nu este scutit de respectarea regulilor antiepidemice, precum purtarea măştii sau păstrarea distanţei de siguranţă.

Această deschidere faţă de turiştii britanici coincide cu sărbătorile pascale ortodoxe. Totuşi, conform planului guvernului de la Londra pentru relaxarea restricţiilor, cetăţenii britanici vor putea călători în străinătate în scop turistic numai începând cu 17 mai.

Guvernul cipriot a decis să permită accesul turiştilor din statele UE începând din 1 martie şi a celor din unele state terţe începând cu 1 aprilie, fără carantină, dar numai cu condiţia prezentării unui test COVID-19  PCR negativ.

Condițiile speciale pentru turiștii britanici și cei din Israel au fost luate pentru că aceștia reprezintă o sursă importantă de sosirile internaționale în Cipru. În anul 2019, britanicii au reprezentat circa un sfert dintre turiștii veniți în Cipru, în timp ce Israelul a fost a treia sursă de turişti.