Ciorbă preparată cu insecticid: 3 copii și 3 adulți au ajuns de urgență la spital
O familie întreagă a ajuns miercuri seară de urgență la spitalul din Târgu Jiu, după ce au consumat ciorbă preparată cu insecticid.
Este vorba de trei copii și de trei adulți. Copiii au vârste de 8 luni, 10 luni și șapte ani, iar adulții au 24 de ani, 30 de ani, respectiv 63 de ani.
Întâmplarea a avut loc într-un apartament din Târgu Jiu. Femeia de 63 de ani a venit în vizită la nora și fiul său. Aceasta a dorit să pregătească o ciorbă și a găsit pe balconul locuinței un bidon din plastic și o sticlă în care se afla un lichid.
Femeia a crezut că este apă și a folosit-o la prepararea unei ciorbe. Norocul a fost că ciorba a fost lăsată la fiert mai mult timp, fiindcă în mâncare fusese folosită carne dintr-o găină de la țară. Au mâncat toți membri familiei din ciorbă, după care nora a constatat că din bidon și din sticlă dispăruse insecticidul pe bază de Mospilan preparat pentru a stropi pomii fructiferi. A aflat că din acesta fusese preparată ciorba. S-au panicat și au mers de urgență la spital.
Din fericire, starea de sănătate a niciunuia dintre membrii familiei nu a fost afectată, astfel că au preferat să plece acasă.
„S-au prezentat la spital cu o stare generală bună. Li s-au făcut toate analizele necesare, precum și consultații, iar medicii nu au constatat probleme sau depășiri ale indicatorilor. Li s-a recomandat să rămână în spital pentru supraveghere medicală, dar pacienții au refuzat șui au plecat acasă. S-a luat legătura cu un medic specialist de la spitalul Floreasca, pentru discutarea cazului, aceștia recomandând supravegherea cazului“, spune Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.