Cioloș: Pentru România, 10 ani în Uniunea Europeană înseamnă 10 ani de consolidare a democrației
Zece ani în Uniunea Europeană, pentru România, înseamnă zece ani de creștere, de dezvoltare, de consolidare a democrației, afirmă premierul Dacian Cioloș, comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală în perioada 2010 - 2014.
"Zece ani în Uniunea Europeană, pentru România, înseamnă zece ani de creștere, de dezvoltare, de consolidare a democrației. Pentru oamenii din România, zece ani în Uniunea Europeană se pot vedea aproape zilnic, de la tinerii care au posibilitatea să studieze, să aibă experiențe profesionale în țări din Uniunea Europeană până la primarul de comună rurală, care, cu fonduri europene, a reușit să facă pentru săteni un drum mai acătării", spune Cioloș, într-un mesaj videotransmis la 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și publicat pe pagina de Facebook a Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Cioloș precizează că, pentru el, cei zece ani au reprezentat "o perioadă de experiență foarte intensă".
"Aș îndrăzni să spun că eu sunt într-un fel sau altul, din punct de vedere profesional, produsul acestei apropieri și integrări a României în Uniunea Europeană. Am început încă din perioada studenției, când, datorită apropierii României de Uniunea Europeană, am avut posibilitatea să fac stagii practice în ferme din țări din Uniunea Europeană, în primul rând din Franța, să compar modul de a face agricultură de acolo cu ceea ce se face la noi și să pot să îmbunătățesc lucrurile din punct de vedere profesional, acasă. Tot în acea perioadă am avut ocazia să cunosc așa-numitul Bruxelles cu instituțiile europene din interior prin intermediul unui stagiu practic, pe care am putut să-l fac la Comisia Europeană. Totodată, experiența din România mi-a fost apoi utilă pe perioada celor 5 ani, cât am fost comisar european, practic reprezentantul României în ceea ce am putea numi într-un anumit fel Guvernul Uniunii Europene, unde m-am ocupat de agricultură și dezvoltare rurală", afirmă Cioloș.
El menționează că în perioada în care a fost comisar european a fost reformată politica agricolă comună.
"A fost perioada în care am reformat politica agricolă comună și am făcut-o ca ea să semene mai bine cu ceea ce România și românii, între altele, au nevoie pentru a-și dezvolta agricultura și pentru a-și dezvolta mediul rural. Mi-am dat seama că modul cel mai eficient de a ajuta România în interiorul Uniunii Europene este să poți să ai această deschidere de viziune și această experiență care, în mod clar, îmbogățește și ne face pe noi, românii, să fim mai conștienți de potențialul pe care îl avem și mai încrezători de ceea ce putem face ca țară în Uniunea Europeană", mai spune Cioloș.
Sursa: agerpres.ro