Cioloș îi cere demisia lui Dăncilă după incidentele din 10 august
Fostul premier și fondatorul Mișcării România Împreună, Dacian Cioloș, îi cere actualului premier, Viorica Dăncilă, într-o scrisoare deschisă, demisia.
Iată o parte din textul scrisorii adresate de către Dacian Cioloș premierului Viorica Dăncilă:
„Scrisoare deschisă adresată doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă
Aveți datoria de onoare de a rezolva situația tensionată în care se găsește societatea românească. Primul pas este demisia dumneavoastră de urgență. Se împlinește o săptămână de când statul român, puterea politică, Guvernul României pe care îl conduceți și Ministerul de Interne aflat în subordinea dumneavoastră au ales să atace cetățeni români nevinovați, care protestau legitim. Toleranța și dialogul sunt părți esențiale ale democrației. Prin folosirea abuzivă, ilegală și disproporționată a violenței împotriva propriilor cetățeni, Guvernul PSD-ALDE a căzut un test important, a trecut o limită dincolo de care există o singură soluție: demisia.
România a cunoscut, în istoria sa recentă, perioade negre, momente violente de nepermis, în urma cărora cetățenii acestei țări au fost uciși sau au avut de înfruntat agresiuni gratuite din partea propriilor conducători. Am crezut că acele vremuri au trecut. Sunt convins că, dacă aș fi discutat cu dumneavoastră la Bruxelles, în urmă cu un an sau doi, ați fi fost de acord că un astfel de moment violent nu mai poate avea loc în România. Cu tristețe constat că sute de cetățeni români au fost bătuți, gazați și jigniți fără nicio justificare, alta decât că protestau la adresa partidului din care faceți parte și la adresa celui care îl conduce în momentul de față. Cum violențele au avut loc în timpul mandatului dumneavoastră, sunteți pe deplin responsabilă. Onoarea funcției pe care o ocupați vă cere să demisionați de urgență.
Încercați să nu vă refugiați în retorica minciunii și a conspirației. Nu o să vă amintesc de datoriile legale pe care le aveți și nici nu voi sublinia că este inadmisibil ca prim-ministrul României să le ofere teorii abracadabrante propriilor cetățeni. Sunt convins că știți toate acestea, chiar dacă partidul din care faceți parte a promovat un astfel de discurs politic în ultimii doi ani. Există deja dovezi clare că am avut parte de violențe disproporționate împotriva cetățenilor români care își exercitau pașnic dreptul de a protesta. Știm că atacul asupra cetățenilor din piață este o decizie politică prin semnătura prefectului Bucureștiului. Este evident că forțele de ordine nu au intenționat nicio clipă să îndepărteze provocatorii din piață și, atunci când au încercat să evacueze Piața, s-au dedat unor agresiuni inacceptabile. Pentru o minimă reparație este nevoie de demisia dumneavoastră de urgență", a spus Dacian Cioloş.