MENIU

Ciolacu: România este alături de Ucraina, care trebuie să câştige acest război. Putin, responsabil de a fi criminal de război

Marcel Ciolacu și Oleksandr Kornienko, prim adjunct al Președintelui Radei Supreme a Ucrainei/ Facebook Ciolacu

România este alături de Ucraina, care trebuie să câştige acest război, susține presedintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Mai mult decât atât, liderul social-democrat a precizat că, în acest moment, "Vladimir Putin se face responsabil de a fi criminal de război".

"Aici un artist reprezintă realitatea de acum, din Ucraina. Îl asigurăm pe domnul vicepreşedinte (ucrainean - n.r.) că România, ca şi până acum, va fi printre cei mai mari susţinători ai Ucrainei şi am văzut nu numai implicarea autorităţilor, dar implicarea directă a românilor pentru refugiaţii Ucrainei şi faptul că cu toţii suntem alături de acest război total injust, incorect, neprovocat. Şi este evident că, în acest moment, Vladimir Putin se face responsabil de a fi criminal de război", a afirmat Ciolacu, citat de Agerpres, la inaugurarea expoziţiei foto organizată de Ambasada Ucrainei, în prezenţa lui Oleksandr Kornienko, primul preşedinte adjunct al Radei Supreme a Ucrainei

El a adăugat că România continuă să fie alături de Ucraina, subliniind că țara condusă de Volodimir Zelenski "trebuie să câştige acest război".

"Ne vom implica logistic, atât executiv, cât şi legislativ, cât şi cu expertiza noastră de a susţine aderarea Ucrainei, a Republicii Moldova şi Georgiei la Uniunea Europeană.

Ucraina, Georgia, Republica Moldova sunt părţi din Europa, iar locul lor este alături de Uniunea Europeană.

O decizie a unui stat suveran nu poate fi sancţionată de către alt stat. Nu am crezut că în 2022 vom mai avea parte de un război din Europa, de aceea toate ţările civilizate trebuie să facă scut în jurul Ucrainei, să ajute Ucraina să depăşească aceste momente şi mai ales să câştige acest război", a arătat liderul PSD.

Oleksandr Kornienko, prim adjunctului preşedintelui Radei Supreme a Ucrainei, a mulţumit autorităţilor de la Bucureşti pentru sprijinul acordat şi a amintit că fotoreporterul ucrainean Max Levin a fost ucis chiar în prima fază a războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

"Maxim practic documenta crimele de război ale Rusiei. Din nefericire, aceste lupte continuă astăzi în zona de Est a Ucrainei, în partea de Sud a Ucrainei şi, datorită devotamentului lui, toată lumea are oportunitatea de a cunoaşte ce se întâmplă în realitate, ce face Rusia acum în Ucraina. Această luptă va continua şi datoria noastră este de a opri acest război, de a opri Rusia. Mulţumesc poporului român pentru sprijinul Ucrainei", a declarat oficialul de la Kiev.

Cei doi oficiali au fost prezenţi, în foaierul din faţa sălii de plen, la expoziţia de fotografie cu tema "Cronicile unei invazii ruse în Ucraina 2022: începutul". Fotografiile expuse aparţin fotoreporterului ucrainean Max Levin, ucis de forţele armatei ruse în timpul exercitării profesiei.

Expoziţia se încheie pe 28 iunie şi îşi propune să aducă la cunoştinţa Uniunii Europene consecinţele războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, mai arată sursa citată.